Video Drumurile care au rezistat aproape două milenii. Cum arată șoselele de piatră construite de romani în Dacia

Câteva locuri au păstrat rămășițele drumurilor de piatră construite în urmă cu aproape două milenii, când o mare parte din ținuturile actuale ale României se aflau în componența Imperiului Roman. Unele drumuri antice au rezistat trecerii timpului și au devenit atracții turistice.

Drumul roman de la Porolissum. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Drumurile romane, plănuite cu grijă de arhitecții și inginerii antici și construite începând din secolul IV î. Hr., au fost printre cele mai impresionante lucrări de infrastructură ale Antichității. Rețeaua uriașă de drumuri care lega Roma de provinciile Imperiului Roman a fost extinsă de-a lungul timpului la peste 400.000 de kilometri, din care peste 80.000 de kilometri erau pavați cu piatră.

Romanii au excelat în construcția drumurilor

La începutul secolului al II-lea, în vremea împăratului Traian, când au fost construite primele drumuri din Dacia, lungimea arterelor rutiere din imperiu depășise 100.000 de kilometri. Totodată, acestea cuprindeau peste 2.000 de poduri și podețe, arată istoricii.

Drumurile construite în Antichitate erau de mai multe feluri, de la drumuri înguste, numite „actus”, până la șosele largi, numite „via” și construite pentru a lega localitățile importante din provincii, forturile militare și centrele comerciale și miniere. Unele erau acoperite cu piatră, bombate și dotate cu rigole pentru scurgerea apelor.

În unele zone, drumurile au fost săpate în stâncă, iar în locurile mlăștinoase și inundabile, porțiuni ale lor erau susținute pe poduri, podețe, fundații de lemn sau piloni înfipți în stâncă. Unele lucrări complexe pe traseele drumurilor romane au fost identificate și pe teritoriul României, pe valea Oltului și la Porțile de Fier, pe Dunăre. Drumurile romane beneficiau de întrețineri și reparații frecvente pentru a prelungi durata lor de viață, estimată inițial, potrivit unor autori, la 70 de ani.

„Ca pretutindeni în imperiu, romanii au construit drumuri militare şi comerciale solide, netede şi largi, iar de-a lungul lor, la anumite distanţe se ridicau pentru călători lăcaşuri de repaus, unde se schimbau trăgătorii. Unde poziţia topografică îngăduia se construiau turnuri de strajă (speculae), care aveau menirea să supravegheze nu numai drumurile, dar şi să observe orice încălcare străină“, arăta istoricul Traian Simu.

Cel mai lung drum: de la Dunăre la Porolissum

La începutul secolului al II-lea, pe actualul teritoriu al României au fost construiți peste 4.000 de kilometri de drumuri pietruite și pavate cu lespezi, arătau arheologii. Unele segmente au rezistat timp de aproape două milenii, în timp ce alte trasee sunt folosite și în prezent, ascunse sub șosele moderne.

În lucrarea „Drumurile din Dacia romană” (Cluj-Napoca, 2006), istoricul Florin Fodorean arăta că, în primii ani de după cucerirea Daciei, romanii au construit principalele artere ale provinciei, cu un pronunțat caracter militar. Aceste drumuri legau Dunărea de nordul provinciei, castrele de pe limes, marile centre urbane și așezările strategice de pe văile Mureșului și Oltului.

Primele două drumuri folosite de armatele romane pentru a avansa în Dacia, Lederata – Tibiscum și Dierna – Tibiscum, începeau de la Dunăre, unul din dreptul localității Baziaș (Caraș-Severin), unde fusese înființat castrul Lederata, iar celălalt din Orșova (Mehedinți), anticul oraș Dierna. Pe aici, armatele romane au trecut Dunărea în Dacia pe poduri construite din vase, potrivit istoricilor. Ambele drumuri ocoleau Munții Banatului și se întâlneau la Tibiscum, în apropiere de Caransebeș.

De la Tibiscum, drumul imperial urma traseul Ulpia Traiana Sarmizegetusa – Apulum – Salinae – Potaissa – Napoca – Porolissum, cu o lungime de peste 300 de kilometri. Astfel, drumul roman continua spre colonia Sarmizegetusa, capitala Daciei Felix, trecând prin Porțile de Fier ale Transilvaniei, locul legendarei Tapae.

Din Ulpia Traiana Sarmizegetusa (video), în anii care au urmat războaielor daco-romane, traseul drumului imperial a fost prelungit în interiorul Daciei, pe văile Streiului și Mureșului, apoi prin Munții Apuseni, spre nordul provinciei, pentru a putea fi exploatate resursele importante de aur și sare ale Daciei. Drumul de piatră din vremea împăratului Traian traversa orașele antice Apulum (Alba Iulia), Potaissa (Turda), Napoca (Cluj-Napoca) și se oprea la Porolissum (Moigrad), numărând, în întinderea sa de la Dunăre spre nordul provinciei, peste 550 de kilometri.

Vechiul drum de pe Valea Oltului

Un alt drum roman urma traseul Drobeta – Bumbești – Pasul Vâlcan – Sarmizegetusa.

Numit Via Alutana, drumul roman care urca pe Valea Oltului trecea prin așezările antice Sucidava – Romula – Acidava – Rusidava – Pons Aluti – Buridava – Castra Traiana – Arutela – Praetorium – Pons Vetus – Caput Stenarum – Sacidava – Apulum, cu o ramificație spre est, care unea castrele așezate de-a lungul Oltului transilvan: Caput Stenarum – Cincșor – Feldioara – Hoghiz – Olteni – Brețcu.

În defileul Oltului, la fel ca drumul roman din Cazanele Dunării, era pe alocuri suspendat pe bârne împlântate în versanți, pentru ca apele să nu îl inunde. Rămășițele sale au fost identificate în zona Racovița-Cornet, la ieșirea din Parcul Național Cozia. Potrivit istoricilor, drumul de pe Valea Oltului, care urca până la Turnu Roșu, a fost refăcut în vremea împăratului Hadrian (117–138) și a fost folosit și în Evul Mediu, trecătoarea fiind amintită în vremea voievozilor Mircea cel Bătrân și Mihai Viteazul.

Castrul Arutela. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Istoricul Florin Fodorean menționa alte drumuri principale construite în provincia Dacia. Acestea sunt: Via Transalutana, pe traseul Flămânda – Putineiu – Băneasa – Roșiorii de Vede – Gresia – Ghioca – Urluieni – Săpata de Jos – Purcăreni – Apa Sărată – Jidova – Câmpulung – Voinești – Rucăr – Râșnov – Brețcu; drumul de-a lungul Mureșului: Apulum – Micia – Partiscum; drumul care lega castrele de pe limesul de nord-vest al Daciei: Bologa – Buciumi – Românași – Romita – Porolissum; drumul de pe granița de nord a Daciei: Tihău – Ileanda – Cășeiu – Dej; același drum de pe granița de nord, în continuare, de la vest la est, în sectorul Dej – Ilișua – Orheiu Bistriței; drumul care lega castrele de pe limesul estic al Daciei: Călugăreni – Sărățeni – Inlăceni – Odorhei – Sânpaul – Olteni – Brețcu.

Drumul uitat de la Germisara

În mai multe locuri din România, turiștii pot vedea segmente bine conservate ale drumurilor romane. Un astfel de drum se află în vecinătatea stațiunii Geoagiu Băi, numită Germisara în Antichitate.

„Acest drum roman avea rol de legătură cu castrul de la Cigmău, fiind un drum pavat cu dale poligonale (via silica stratae), iar în unele locuri arheologii au descoperit că adâncimea drumului are şi 70 de centimetri, lucru care justifică păstrarea intactă a aleilor până acum. Drumul era prevăzut cu rigole care colectau apele pluviale. În epoca romană, drumurile amenajate erau generic numite «via stratae», deoarece erau construite din mai multe straturi. În prezent, mai există doar această porţiune, în lungime de 165 de metri”, arătau reprezentanţii Asociaţiei Terra Dacica Aeterna, de reconstituire istorică.

Drumul de la Germisara reprezenta o ramură a drumului imperial care urca pe valea Mureșului, spre Apulum. Potrivit arheologilor, drumul imperial roman trecea prin Simeria, traversa Mureşul pe la Uroi, o așezare antică a pietrarilor, şi apoi urma malul drept al râului spre Geoagiu, unde în Antichitate funcţionau un castru roman, Cigmău, şi faimoasele băi termale Germisara. Drumul roman care trecea prin Germisara urca spre ţinutul aurului din Munţii Metaliferi.

Drumul antic de la granița de nord a Imperiului

În fostul oraș antic Porolissum, situat în localitatea Moigrad, județul Sălaj, amfiteatrul și drumul roman au rămas bine conservate. Așezarea de lângă Zalău a funcționat ca tabără militară încă din 106 d.Hr., în timpul războaielor daco-romane ale lui Traian, și s-a dezvoltat rapid prin comerț cu băștinașii daci. În 124 d.Hr. a devenit capitala provinciei romane Dacia Porolissensis.

Astăzi, aici se păstrează aproape intactă o porțiune din drumul roman ce pornea de la Dunăre, la peste 500 de kilometri spre sud, și se termina la Porolissum. Tot în Sălaj, la Sutoru, săpăturile arheologice de pe traseul Autostrăzii Transilvania au dus la descoperirea unui alt segment bine conservat de drum roman, apropiat de castrul roman Optatiana. Drumul de piatră, îngropat la câteva zeci de centimetri sub pământ, a fost descoperit în 2021, chiar pe traseul viitoarei autostrăzi Cluj-Napoca – Oradea.

Cel mai spectaculos drum roman de pe teritoriul fostei provincii Dacia a fost identificat în Defileul Dunării, cunoscut popular ca Porțile de Fier. Aici, romanii au construit primul drum suspendat în Dacia, iar rămășițele sale s-au păstrat până în anii ’60, când nivelul Dunării a fost crescut cu aproape 30 de metri, ca urmare a amenajării Sistemului Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier I.

Drumul înghițit de Dunăre

Drumul a fost construit pe malul drept al fluviului, în zona Cazanelor Dunării, și traversa defileul pe o porțiune de circa 40 de kilometri. Din cauza stâncilor uriașe și a faptului că, pe un sector de vreo cinci kilometri, lățimea fluviului se îngusta la mai puțin de 60 de metri, constructorii au recurs la o soluție ingenioasă pentru construcția drumului. În unele locuri, acesta a fost dăltuit în munte, iar în alte zone a fost suspendat cu podele din lemn aşezate pe grinzi de stejar, înfipte în peretele de stâncă.

Tabula Traiana. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

„Dintre rămășițele romane ce s-au mai păstrat până azi, fără îndoială Calea lui Traian este una dintre cele mai grandioase. Pe calea Dunării, de la Drencova către Orșova, pe malul drept, vedem această capodoperă a soldaților lui Traian, care, la ordinele acestui împărat, au tăiat stâncile, pentru a face cale pe malul drept al Dunării. Nu ne putem pe deplin închipui acea putere extraordinară pe care au exercitat-o acești ageri lucrători spre învingerea greutăților enorme, pentru a executa această operă măreață. Stâncile înălțându-se nemijlocit la marginea apei, lucrătorii nu aveau o palmă de pământ sau piatră, nu au avut la dispoziția lor vapoare spre cărarea pietrelor tăiate și nu aveau pulbere pentru despicarea lor”, arăta istoricul Aron Densușianu, în revista Familia (1866).

În secolul al XIX-lea, drumul de pe malul drept al Dunării era încă folosit, iar pe marginile sale se aflau, din loc în loc, zece monumente de piatră sculptate în stâncă, unele numite Tabula Traiana, care aminteau eforturile depuse la construcția drumului și aduceau omagii împăratului Traian.

Unul dintre monumentele comemorative ridicate pe drumul construit de romani prin Cazanele Dunării este cunoscut sub numele Tabula Traiana și rezistă de peste 19 secole. În anii ’60, a trebuit mutat cu 30 de metri mai sus pentru a nu ajunge sub apele Dunării, odată cu amenajarea hidroenergetică Porțile de Fier. Drumul ajungea la Porțile de Fier, unde Dunărea era traversată pe podul de piatră de la Drobeta, ale cărui rămășițe sunt vizibile și în prezent.